
„Este limpede că în sufletul oamenilor se petrec tot felul de lucruri de care aflăm, din păcate, prea târziu. Oameni care par a fi pe culmile succesului sângerează pe dinăuntru. Cupluri care zâmbesc şi par a fi în armonie pe la petreceri pleacă adesea acasă cu un sentiment de zădărnicie şi singurătate, iar căsătoriile lor eşuează în tot felul de aventuri asezonate cu multă suferinţă şi frustrări. Mulţi dintre cei cu staturi sculpturale şi conturi de invidiat în bănci nu au prieteni adevăraţi şi merg adesea la culcare mai singuri decât alţii mai puţin înzestraţi şi mai săraci. Vieţile multor oameni sunt distruse şi semenii lor habar nu au. Uneori nu au habar nici ei înşişi, iar dacă au, nu ştiu cum să scape din închisoarea cu ziduri prea groase pentru a fi străpunse şi prea înalte pentru a fi escaladate.” (Viaţa ca o ţeapă. Mic tratat de antiratare- ALAN H. COHEN, Ed. Nemira, Bucureşti, 2005)
“Depresia poate fi mai rea decât cancerul în stadiul terminal pentru că majoritatea bolnavilor de cancer se simt iubiţi şi ei mai au speranţă şi stimă de sine.”(David D. Burns)
“Vreau să ajut oamenii cu depresie să înţeleagă că există speranţă, aşa că ei pot să obţină ajutorul de care au nevoie pentru a trăi viaţa din plin, cu scop.” (Tom Bosley)
"Sinuciderea este expresia paroxistică a orgoliului nemăsurat.” (Gabriel Liiceanu)
“Sinuciderea este cea mai imorală dintre crime” (Massimo Bontepelli)
"Sinuciderile sunt comise de oamenii dedublaţi." (Lev Tolstoi)